Punctul de înmuiere al asfaltului se referă la temperatura la care asfaltul trece de la starea solidă la starea lichidă în anumite condiții. Este unul dintre indicatorii importanți pentru evaluarea rezistenței la deformare și a rezistenței la căldură a asfaltului și un indicator cheie pentru caracterizarea performanței la temperatură înaltă a materialelor asfaltice, servind drept indicator de bază pentru evaluarea stabilității la temperatură ridicată a acestora.
Testerul punctului de înmuiere a asfaltului urmează principiul metodei inel și bilă (sau metoda inel și bilă). Proiectarea și fabricarea sa respectă cerințele standardului din Republica Populară Chineză GB/T 4507 „Determinarea punctului de înmuiere a asfaltului petrolier” și standardului industrial din Republica Populară Chineză JTG E20 „Proceduri de testare pentru asfalt și amestecuri de asfalt în ingineria autostrăzilor” T 0606 „Asphalt Softening Point and Ball MethodR”.
În timpul testului, asfaltul topit este mai întâi turnat într-un inel de alamă de dimensiunea specificată, răcit, iar suprafața este netezită. Inelul care conține proba este plasat pe un cadru suport, cu o bilă de oțel de masă specificată (de obicei 3,5 g ± 0,05 g) și diametru (9,53 mm) plasată în centrul inelului. Ansamblul este apoi suspendat într-un pahar care conține un mediu de încălzire (apă sau glicerol). După ce instrumentul este pornit, sistemul de încălzire crește temperatura mediului într-un ritm constant, iar agitatorul magnetic asigură o temperatură uniformă. Viteza de încălzire este controlată cu precizie la (5,0±0,5) grade/min de un controler de microcomputer (folosind PID, logica fuzzy sau algoritmi de interpolare etc.).